Există de obicei o dimensiune pe care o companie se diferențiază. Livrare mai rapidă, oferte mai precise, servicii care par ceva mai personale. Acel avans a fost construit cu oameni: planificatori pricepuți la ajustări, consultanți pricepuți la ascultare, un backoffice care nu greșește niciodată. Problema nu este că acel avans dispare. Problema este că dispare motivul pentru care exista.
Când AI preia munca din spatele unei dimensiuni, se schimbă ceea ce măsoară acea dimensiune. Timpul de livrare a fost multă vreme o chestiune de personal și experiență: câți planificatori buni aveți și cât de buni sunt. Dacă planificarea se face în mare parte de la sine, cu un om care evaluează excepțiile, timpul de livrare nu mai este o chestiune de personal, ci una de software. Cine deține acel sistem deține timpul de livrare. Nu cine are cei mai buni oameni.
Aceasta este schimbarea. Nu AI în general, ci ceea ce se întâmplă cu comparația din momentul în care un concurent poate livra aceeași dimensiune cu mai puțină muncă umană și același rezultat.
Preluarea muncii de către AI se desfășoară în trei categorii, iar acestea traversează fiecare sector. O parte din muncă poate fi făcută integral de AI. O parte se face parțial, cu un om care aprobă sau respinge și poate motiva. Iar o parte rămâne muncă umană, pentru că judecata, relația sau contextul nu pot fi capturate într-un sistem.
Unde se situează o companie depinde de ce fel de muncă necesită de fapt dimensiunea respectivă. Un proces de ofertare bazat pe combinarea regulilor fixe și a datelor istorice se pretează mai ușor la preluare decât un proces de ofertare bazat pe evaluarea unui client care nu spune ce vrea de fapt. Doi concurenți din aceeași piață pot deci diferi puternic, nu pentru că unul este mai progresist, ci pentru că munca lor de bază este structurată diferit. Pentru cei care doresc să facă această distincție de la caz la caz, există întrebarea cum se măsoară maturitatea AI a unui concurent din exterior fără acces la sistemele lor interne.
Acest lucru nu spune nimic despre ce ar trebui să facă o companie cu personalul său. Dacă și cum este realocată capacitatea rămâne o decizie a angajatorului, cu propriile cerințe legale acolo unde este vorba de concedieri. Ceea ce oferă benchmark-ul este altceva: numărul de ore care pot fi eliberate de AI în cadrul unei sarcini, și capacitatea în fte pe care aceasta o eliberează pentru altă muncă. Fapte despre muncă, nu recomandări privind personalul.
Estimarea cât de mult din munca dintr-o dimensiune este susceptibilă de preluare de către AI nu este niciodată o cifră exactă. Ea depinde de modul în care este organizată munca acum, de sistemele deja folosite și de cât de mult din muncă constă în excepții care nu se pot automatiza. Două companii cu cifră de afaceri și personal comparabile pot avea rezultate foarte diferite pe aceeași dimensiune, și tocmai de aceea mai puțini oameni nu înseamnă automat costuri mai mici. Această presupunere este dezvoltată în de ce un concurent cu mai puțini oameni nu lucrează automat mai ieftin.
Un scor din benchmark este deci o estimare cu un interval, nu o măsurătoare cu două zecimale. Se bazează pe semnale publice: anunțuri de angajare, software folosit, termene de livrare observabile din exterior, declarații ale companiei înseși. Acolo unde aceste semnale sunt sărace, intervalul este larg, iar acest lucru nu este ascuns. Un rezultat spune ceva în special în cadrul matricei de dovezi în care se încadrează: fiecare scor poate fi urmărit până la semnalele pe care se bazează, iar acolo unde acestea lipsesc, se menționează explicit.
La fel de important este momentul în care un rezultat nu mai spune nimic. Un avans valabil astăzi poate să nu mai existe peste un an, nu pentru că respectivul concurent a devenit mai isteț, ci pentru că dimensiunea în sine și-a schimbat natura. Cât timp rezistă un avans nu este deci un termen fix, ci o întrebare care are un răspuns diferit pentru fiecare dimensiune, dezvoltată în cât timp rezistă un avans în AI. Și nu orice dimensiune care este acum diferențiatoare rămâne așa: unele devin exact lipsite de valoare din momentul în care toată lumea de pe piață poate face același lucru, o întrebare tratată separat în ce dimensiuni devin lipsite de valoare când toată lumea folosește AI.
Dacă dimensiunea pe care câștigați acum se democratizează, rămâne întrebarea pe ce anume mai câștigați atunci. Aceasta nu este aceeași întrebare cu „la ce suntem buni”, pentru că convingerea internă și forța de diferențiere externă adesea nu coincid. Această întrebare este tratată în cum aflați pe ce anume câștigați cu adevărat, independent de ceea ce organizația crede ea însăși că oferă.
Deoarece tehnologia de bază continuă să evolueze, o comparație nu este o fotografie instantanee valabilă ani de zile. Cât de des este necesară o reevaluare depinde de cât de repede își schimbă natura dimensiunile dintr-o piață specifică, un aspect abordat mai pe larg în cât de des trebuie repetată o analiză a concurenței.
Întrebarea legată de ce muncă din propria dvs. companie poate fi cu adevărat preluată de AI nu primește răspuns prin benchmark, ci prin scanul de muncă al FTE TO AI, care detaliază acest lucru pe fiecare sarcină în parte.
Puteți începe cu verificarea gratuită a dimensiunilor: enumerați pe ce credeți că câștigați și vedeți care dintre aceste afirmații pot fi susținute cu dovezi și care nu. Benchmark-ul complet, cu matricea de dovezi pentru fiecare dimensiune, este în curs de dezvoltare.