Sectorul instalațiilor funcționează pe o combinație de muncă fizică și munca din spate care face posibilă munca fizică. Montatori la fața locului, servicii de intervenție, contracte de întreținere, și în spatele acestora un strat de calculație, planificare, pregătire a lucrărilor și administrație care determină dacă munca montatorilor se desfășoară fluent sau se blochează. În multe firme, o parte considerabilă a orelor neoperaționale se duce către trei lucruri: elaborarea de oferte pe baza desenelor și caietelor de sarcini, corelarea planificării montatorilor cu materialele, și lucrul suplimentar pe baza a ceea ce s-a constatat la fața locului. Acest ultim aspect — diferența dintre ce s-a ofertat și ce a fost realmente necesar — este în acest sector adesea locul unde se scurge marja și unde clienții devin nemulțumiți de lucrările suplimentare.
Rezultatul unei tranzacții este determinat aici de circumstanțe care diferă de la o firmă la alta: complexitatea tipului de instalație, gradul în care pregătirea lucrărilor este standardizată, dependența de cunoștințele câtorva calculatori experimentați, și cât de previzibilă este planificarea în caz de boală, indisponibilitate sau lucrări urgente. Acestea nu sunt factori abstracți. Sunt dimensiunile pe care beneficiarii, conștient sau inconștient, aleg între ofertanți.
Calculația pe baza desenelor standard și a caietelor de sarcini repetitive este muncă pe care o aplicație AI o poate prelua parțial: recunoașterea de modele, calcularea cantităților, extragerea prețurilor din date istorice. La instalații complexe sau unice, calculația rămâne în esență muncă umană, cu AI ca accelerator al calculelor, dar nu ca substitut pentru estimarea riscului. Planificarea se află undeva la mijloc: programele și fluxurile de materiale pot fi parțial corelate automat, dar excepția — o defecțiune, o concediere medicală, un furnizor care nu livrează — necesită un om care să aprobe sau să intervină.
Efectul acestei schimbări nu se află în AI ca atare, ci în ce face acesta cu comparația dintre ofertanți. Timpul de livrare a fost mult timp o chestiune de câți montatori putea o firmă să elibereze. Acolo unde planificarea se realizează în mare parte de sine stătător, timpul de livrare devine mai puțin un rezultat al ocupării personalului și mai mult un rezultat al cât de bine procesează sistemul modificările neprevăzute. Viteza de ofertare era o chestiune de cât de rapid își elibera un calculator timp; acolo unde calculația este în mare parte automatizată, viteza devine un rezultat al cât de curate sunt datele subiacente, nu al efortului suplimentar depus. Firmele care au deja această configurație concurează pe o altă dimensiune decât firmele unde calculația și planificarea se bazează încă în mare parte pe indivizi. Această diferență nu apare pentru că o firmă este mai bună sau mai proastă, ci pentru că sarcinile subiacente se pot structura diferit — un sistem ERP existent, gradul de standardizare a tipului de lucrare, și disponibilitatea de a organiza supravegherea a ceea ce propune un sistem, joacă toate un rol în această privință.
Acea supraveghere nu este o formalitate. O calculație propusă de un sistem trebuie să fie aprobată sau respinsă de o persoană, cu un motiv, mai ales în cazul abaterilor de la standard. Acolo unde această supraveghere lipsește, riscul se deplasează de la oferte lente către oferte greșite — o altă problemă, nu neapărat una mai mică.
Dacă calculația și planificarea devin mai rapide și mai consistente la o parte dintre ofertanți, se schimbă dimensiunile pe care un beneficiar le poate compara. Timpul de reacție la o cerere, gradul în care o ofertă corespunde cu factura finală, și cât de previzibilă rămâne o planificare în caz de contratimp: acestea sunt dimensiuni care înainte coincideau cu „câți oameni are firma aceasta” și care acum devin mai independente de dimensiunea personalului. O firmă mai mică, cu o pregătire a lucrărilor bine organizată, poate câștiga pe aceste puncte în fața unei firme mai mari unde aceleași sarcini se realizează încă manual.
Aceasta nu este o afirmație despre cine este mai bun. Este o schimbare a butoanelor pe care se concurează, iar această schimbare nu se desfășoară în mod egal. Unele firme și-au organizat deja calculația în mare parte cu suport sistematic și aprobare umană pentru abateri; alte firme fac totul încă pe baza cunoștințelor câtorva persoane. Pentru deciziile privind personalul care ar putea rezulta dintr-o astfel de schimbare, se aplică cerințe legale proprii; aceasta este de competența angajatorului, nu a unei comparații de procese de lucru.
Această dinamică nu este unică pentru firmele de instalații. Schimbări comparabile se petrec în sectorul sanitar, unde planificarea programului și predarea turelor se schimbă sub supraveghere, în comerțul cu ridicata, unde gestionarea stocurilor și procesarea comenzilor se schimbă primele, și în industria producătoare, unde planificarea și controlul calității trec prin aceeași schimbare. De asemenea, în sectorul transporturilor, unde planificarea rutelor a fost afectată prima se poate observa că dimensiunea pe care se câștigă se schimbă imediat ce munca subiacentă se modifică.
Întrebarea ce muncă poate fi realmente preluată de AI într-o firmă specifică — și ce muncă rămâne muncă umană — este răspunsă cu scanul de muncă al FTE TO AI, sarcină cu sarcină, nu în termeni generali. Pentru a determina față de cine vă comparați de fapt, este util să știți ce este un grup de referință (peer group) și cum îl compuneți, iar pentru a vedea unde nimeni din acel grup de referință nu obține încă rezultate, este relevantă o explicație a analizei white space.
Un bun punct de start este identificarea dimensiunilor pe care considerați că câștigați: timpul de reacție, acuratețea ofertelor, stabilitatea planificării, sau altceva ce decide tranzacția în practica dumneavoastră. Verificarea gratuită a dimensiunilor arată care dintre aceste afirmații pot fi susținute cu dovezi și care se bazează încă pe presupuneri. Benchmark-ul competitiv complet, cu matrice de dovezi pe dimensiune, este în curs de elaborare.